I.2. Provocări şi mize în vecinătatea apropiată.
Lucrarea respesctiva a fost finalizata in 2015
În decembrie 1991, Republicile Sovietice Socialiste a fost declarată dizolvată de către șefii republicilor rusă, bielorusă, ucraineană, fiind înlocuită prin Comunitatea Statelor Independente ( CSI), alcatuită din fostele Republici Sovietice, cu excepția celor baltice. Destrămarea URSS a însemnat scăderea influenței pe arena internațională, iar apariția noilor state, Rusia le consideră ca o problemă internă și nu ca pe o problemă externă. Fostul ministru de Externe roman, istoricul Adrian Cioroianu aprecia că ,, În noiembrie 1991, Mihai Gorbaciov a crezut până în ultima clipă că Ucraina nu va părăsi Uniunea sovietică. “ Rușii au suportat un șoc incredibil prin colapsul Uniunii Sovietice, trezindu-se peste noapte în cadrul altor state, ai căror lideri care au fost educați în Uniunea Sovietică au devenit peste noapte naționaliști, care doreau să-și apere propriile identități după decenii în care au fost nevoiți să accepte rusificarea impusă de Moscova. Astfel a apărut un nou concept, plecat de la configurarea noilor realitați militare precum ,, Străinatatea apropiată care este o formulare ce se referă la susținerea unei politici care să pună accentul pe construirea unui cadru viabil, în spațiul ocupat până nu demult de URSS și care să aibă ca centru decizional Moscova. “ Elita politică rusă au cerut țărilor din Occident recunoașterea sferelor lor de influență având un interes special în spațiul ex-sovietic. Unii autori apreciază că ,, Inspiratorul acestei doctrine a fost Elțîn, iar artizanul ei principal a fost Pavel Sergeyevich Grachev, în acel moment Ministru al Apărării. Argumentul esențial al noului set doctrinar era acela că armata de sub comanda lui Pavel Grachev este datoare să-i apere și pe cei 25 de milioane de ruși care se aflau după 1991 în afara granițelor Federației Ruse, precum și să garanteze securitatea frontierelor acesteia. “ Franţa şi Germania reprezintă interesele europene în relatiile cu Rusia, iar Germania dorește să aibă relații speciale cu Rusia. Ruşii cosideră că cele mai mari ameninţări externe ,, provin din disputele teritoriale, potenţialul de conflict existent la graniţele fostei URSS, apariţia unor puteri militare ,, în vecinătatea apropiată” , tendinţa de extindere spre est a NATO prin evenutala includere a Ucrainei, şi Georgiei în această alianţă, respectiv, dificultatea de a contrabalansa influenţa americană în Europa. În fostele Republici Sovietice Rusia refuză să conducă inteligent împreună cu UE pretinzând un monopol pe problemele de securitate în străinătatea apropiată. Rusia privește Politica Europeană de Vecinătate ca un concurent pentru propriile politici din străinătatea apropiată și este de remarcat faptul ,, contradicția terminologică privind vecinătatea comună ( termen propus de UE) și străinătatea apropiată a Rusiei și ajungerea la compromisul : dialog și cooperare regiunile adiacente la granițele UE și Rusiei.” Politica Europeană de Vecinătate dezvoltată în cadrul UE a căutat să dea substanță strategiei de securitate, cu scopul de construi un climat de securitate și de a anihila amenințările legate de crima organizată , conflictele regionale ,, documentul de referință elaborat de Comisia Europeană în domeniul polticii de vecinătate este cel adoptat la Bruxelles în data de 12 mai 2004, și intitulat : ,, Politica Europeană de Vecinătate - document strategic.” Țările care formează componenta estică sunt fostele Republici Sovietice: Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei I. Ambatumov afirma în 1993 că : ,, spaţiul sovietic rămâne sub sfera de influență geopolitică exclusiv rusă. În ianuarie 1994, afirmația sa a fost reluată de ministrul de externe, Andrei Kozirev, care a declarat că: Rusia trebuie să-și paătreze prezența militară în regiunile care timp de secole au fost în sfera sa de interes “. Rusia are obiective geopolitice cu cel de-al doilea membru important fostei URSS și anume Ucraina, piederea acestui teritoriu a fost o pierdere de pivot geopolitic, limitând astfel opțiunile geostrategice rusești, e cunoscut faptul că ,, fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu, dar împreună cu Ucraina, mai întâi amăgită și, apoi subordonată, Rusia devine automat un imperiu. “ Cea mai bună caracterizare a geopoliticii în sens clasic este făcută de către Klaus Haushofer: ,, constiinta geografica a statului“, care fixează adevărul fundamental că politica trebuie sa fie patrunsă de condiția geografică în care aceasta se desfășoară. Arareori această condiție geografică a statului apare atât de pregnantă, de dominatoare ca în cazul Rusiei. “ Pentru ruși le este greu să considere Ucraina un stat idependent, sensul istoric ,, krajna “ este exprimat în denumirea ei, care în traducere ar fi ,, margine“ Odată cu declarația de independență, Ucraina a făcut progrese considerabile , afirmând angajamentul guvernului față de normele internatționale, față de respectarea drepturilor omului ,, a semnat Acordul de parteneriat și Cooperare cu UE, în 1994, intrat în vigoare patru ani mai târziu. “ Marea Neagră este o zonă cu interes strategic cu capacitatea de a influența în Balcani și în Caucaz, mai sunt și motive istorice, spirituale, Rusia considerându-se un apărător al creștinătății ortodoxe. Un analist în strategia SUA aprecia: ,, Administratia Clinton a declarat că, în epoca de după Războiul Rece, preocuparile strategice ale Americii și ale NATO se întindeau până la periferiile Europei, inclusiv statele baltice, Ucraina, Caucazul și Asia Centrală, Africa de Nord si Balcanii. “ Kremlinul a protestat când Occidentul a integrat fostele țări care a aparținut fostului bloc sovietic, fără a ține cont de faptul că acest lucru este contrar intereselor Rusiei iar din punct de vedere militar extinderea NATO a fost văzută de Moscova ca o încercare de șantaj. Rusia a arătat în mod clar că al doilea val de extindere îi pune în pericol securitatea. Ca demers comunitar pentru spațiul fost sovietic ,, în 1999, Uniunea Europeană a adoptat o strategie comună pentru Ucraina, în dorința trasmiterii unui mesaj de încurajare a reformelor interne în această țară, a consolidării relațiilor parteneriale inițiate în 1994. “ În momentul în care revoluțiile democratice au ajuns la frontiera Rusiei cum ar fi cea portocalie în Ucraina, a trandafirilor în Georgia, a lalelelor în Kârgâstan, conducerea de la Kremlin s-a simțit amenințată. Ucraina este văzută de Kremlin ca o zonă tampon, fie ca o parte a Marii Rusii. Când reprezentanții reformatori ai Ucrainei în frunte cu Viktor Iușcenko au început să vorbească deschis de adera la NATO, a fost perceput de Rusia ca o declarație de război. Dacă noua conducere de la Kiev în frunte cu Petro Poroshenko vor stabili o democrație după modelul occidental va prezinta un pericol pentru conducătorii ruși. O contaminare de libertate pentru întreaga Eurasie iar eșecul ucrainenilor le va asigura stabilitatea pe termen lung pentru conducerea de la Kremlin și nu vor ezita sa folosească de toate mijloacele pentru a-și atinge obiectivele lor. Cert este cunoscut că pe teritoriul de astăzi al Ucrainei, locuiesc o importantă minoritate rusă, iar ,, problema confruntarilor etnice poate fi analizate pe baza a trei aspecte, iar aspectul ar fi acela al manevrării minorităților pentru a impiedica dobândirea sau consolidarea indepenței unor republici ce au aparținut statelor multinaționale. “ Terminarea Razboiului Rece nu a dus la eliminarea conflictelor iar ca urmare a destrămarea URSS a condus la apariția unor noi conflicte, Rusia plasându-se într-o poziţie de judecător al conflictelor naționaliste și frontaliere din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Karabahul de Munte. Un cercetător ieșean considera că ,, în Armenia, Georgia, şi Moldova prezenţa trupelor ruse este motivată de necisitatea menţinerii păcii în regiunile separatiste din aceste ţări, unde s-au permanentizat conflictele ,,îngheţate” şi care în mod paradoxal, alcătuiesc o veritabilă ,, centură de protecţie” exterioară pentru Federaţia Rusă. ” Consiliul de Securitate al ONU, OSCE, și-au pierdut rolul ca instrumente de diplomație în rezolvarea a conflictelor prin ,, decizia unor state de a recunoaște independența unilateral declarată de guvernul Kosovar a permis declararea de către Rusia a conflictelor din Osetia de Sud ca fiind conflict de natură etnică și prin folosirea precedentului Kosovo, atacarea Georgiei și declararea unilaterală de guvernul osetin a independenţei Osetiei de Sud. “ Pentru politicienii din Rusia nu a fost niciodată mai important decât atunci cand după secole de expansiune continuă, acesta este obligată să abandoneze stăpânirea la teritorii cu valoare strategică, rămănând printre altele un stat cu cea mai mare suprafață teritorială pentru Kremlin geopolitica constituie domeniul priorităților de politică externă. După opinia autorului rus ,, Principiul Marelui Spațiu este legea fundamentală a geopoliticii promovată de MacKinder și Haushofer și dezvoltată de Carl Schmitt. Conform acestui principiu, suveranitatea națională a statului depinde nu atât de puterea lui militară, de dezvoltarea tehnologică și baza economică, cât de mărimea și așezarea geografică a pământurilor și a teritoriile lor. “ Controlul teritoriilor cu valoare strategică a fost în istoria politicii internaționale una din cele mai întâlnite cauze de război. Zbiegniew Brzezinski postula următrul aspect: se relateaza că Napoleon a spus odată că a cunoaşte geografia unei țări înseamnă a-i cunoaște poltica externă. În războiul împotriva Georgiei din august 2008 în care ruşii trec la acțiunea militară directă asupra Tskhinvali, capitala regiunii separatiste Osetia de Sud cu scopul de a promova acolo propria politică, de a-i apăra pe osetini care au obținut cetățenie rusă. Rușii descoperă din nou valoarea acțiunilor în forță, dar cu o armată care a arătat multe neajunsuri si disfuncţionalităţi, cu armament învechit, cu mari probleme de comunicaţie iar comunitatea internațională nu are nici un mecanism în determinarea un punct de vedere comun pentru a proteja starea de fapte și principii cu privire la care se întemeiază relațiile internaționale şi care de regulă tind să o conserve, fiind într-o criză a instituțiilor. Rușii îi provoacă pe georgieni, intervin militar pe teritoriul Georgiei, dezinformează iar în discursurile liderii ruși aruncă toată responsanbilitatea pe Tbilisi, iar derularea acestui episod a schimbat profund politica europeană de vecinătate. Geopoliticianul francez Jean Sylvestre Mongrenier preciza că ,, Demersul geopolitic constă în a distinge nivelurile de analiza în funcţie de ordinele de mărime pentru a desface ițele relațiilor de putere și de influența, de cooperare și de rivalitate, care îi fac solidari pe actorii-state și teritoriile implicate. Studiul reprezentărilor geopolitice este una dintre metodele de urmat pentru a înțelege cauzele conflictelor și a motivațiilor protagoniștilor. După evenimentele din Georgia, țări precum Azerbaidjan, Kazahstan, Armenia, Belarus au arătat reticența de a participa la proiecte cu partenerii occidentali. Iar UE a ,, lansat un concept, în mai 2008, la inițiativa Poloniei și Suediei un proiect apărut în reglementările relațiilor de vecinătate ale Uniunii Europene care este Parteneriatul Estic ( 2008-2009), inaugurat oficial la Praga, în data de 7 mai 2009. “ Menită pentru a consolida relațiile UE cu țările din vecinătatea estică, Parteneriatul Estic își propune aprofundarea cooperării bilatelare și a integrăriii sporite a Uniunii Europene cu partenerii estici, precum și de a crea formule permanente pentru cooperarea multilaterală, printre ,, principalele stimulente pe care Parteneriatul Estic le poate oferi țărilor partenere în absența mobilului optim al aderării la UE, se referă la componenta comercială( liberalizarea treptată a schimburilor comerciale, crearea perspectivă a unei comunități economice de vecinătate .” Pentru unele țări ce aveau obiectivul aderarea la UE, Parteneriatul Estic are o atractivitate redusă de exemplu Ucraina nu consideră că ar fi în avantajul său dialogul cu partenerii occidentali să se discute în același condiții precum Azerbaidjanul sau Armenia care niciodată nu și-au propus ca scop aderarea la UE, iar pentru liderii de la Baku bugetul Parteneriatului Estic este considerată mai degrabă o insultă la adresa Azerbaidjanului. Republica Moldova cu ,,o istorie de succes“ dar cu o independență relativă, îi lipsește tradiția politică având pe agenda sa presiunile diplomatice atât din vest cât și din est.
Introducere
Capitolul I. Mass-media declanşează criza.
Capitolul II. Reformarea culturii politice
Capitolul III. Democraţia dirijată
0 comments:
Post a Comment