Statul reprezintă principala instituţie politică a societăţii, care exercită puterea suverană, asigurând organizarea şi conducerea societăţii prin prerogativa pe care o are de a elabora şi aplica dreptul, a cărui respectare o poate garanta prin forţa sa de constrângere. Statul de drept îşi asigură, în virtutea principiului legalităţii, bazele legale care îi permit să prevină şi să reprime comportamentele abuzive ale structurilor sale şi ale cetăţenilor, construind un climat în care omul să-şi valorifice drepturile şi libertăţile într-o ordine juridică activă. Garantarea dreptului la libertate şi siguranţă este principiul fundamental al procesului penal, prevăzut în Constituţie, Convenţia Europeană şi de Codul de Procedură Penală, potrivit căruia în cursul procesului penal nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privativă de libertate şi nici supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii, decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Libertatea este prerogativa omului de a acţiona fără nici un fel de constrângeri. Egalitatea reflectă echilibrul vieţii, absenţa oricăror practici sau decizii arbitrare care să aducă sau să plaseze oamenii pe poziţii de inegalitate. Libertatea nu poate exista decât între oameni liberi. Una din funcţiile statului este cea executivă şi administrativă care are ca obiect organizarea aplicării şi aplicarea în practică a legilor, asigurarea funcţionării servicilor publice instituite în acest scop, precum şi elaborarea de acte normative date în baza legilor. Combaterea corupţie are drept rezultat întărirea încrederii şi loialităţi publicului faţă de stat, precum şi consolidarea capacităţilor financiare şi politice a statului de a-şi servi cetăţenii. Ar trebui mai întii de toate sa definim ce este corupţia, care este motivul pentru care unii primesc sau cer mita. Care sunt consecinţele dării de mită pentru securitatea naţională si ce ne spune Noul Cod Penal despre darea de mită. Corupţia este un fenomen complex, care îşi are rădăcinile în istoria socio-culturală a unei ţări, în dezvoltarea sa economică şi politică şi în politicile şi tradiţile sale birocratice. Samuel P. Huntington sublinia ,,corupţia poate fi definită prin referire la comportamentul oficialilor publici care deviază de la normele acceptate pentru a servi scopuri private.” [1]
- abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu
- frauda ( înşelăciunea şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);
- utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale;
- favoritismul;
- instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al achiziţiilor publice;
- conflictul de interese ( prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei poziţii ori a unui interes comercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririle oficiale).”[2] Conform DEX-ului român mita înseamnă - sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios. Conform Noului Cod Penal ,, luarea de mită este infracţiunea ce constă în fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătura cu îndeplinirea, neîndiplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoriilor sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.” [3]Reforma anticorupţie este un proces lung, în cadrul căruia atitudinile şi comportamentele adecvate se învaţă şi se cultivă la toate nivelele. Reformele se pot încadra în patru categorii: prevenire, aplicare, informare publică şi dezvolatre instituţională. În fiecare situaţie, scopul final este transformarea curupţiei într-un act neprofitabil, care implică riscuri. Trebuie să existe un plan coerent de dezvoltare economică, care să fie dus până la capăt, dezvoltarea unei strategii coerente, generale şi complexe implică un angajament clar din partea liderilor politici în combaterea corupţiei indiferent de schimbările politice care au loc. Fiecare ţară sau regiune îşi are propia istorie şi cultură, propriul său sistem politic şi propriul set de valori şi fiecare se află într-un anumit stadiu de dezvoltare economică şi social. Este posibil ca o soluţie anticorupţie aplicată într-o ţară să nu funcţioneze în alta. Una dintre cele mai importante şi semnificative caracterisici ale fenomenului de corupţie o reprezintă dimensiunea sa politică, includerea în sfera ei de cuprindere a înalţilor demnitari. Cu o istorie marcată de profunde neclarităţi şi evidente partizanate politice, trebuie să-şi asume rolul important de factor de configurarea a dreptului, exercitându-şi funcţiile specifice în decorul extrem de colorat al realităţilor de astăzi. Cînd puterea se consumă în goana după agoniseală personală sau de partid fără un interes minim de a construi ceva şi pentru societate. Jan Chaiken şi Kennth Carlson într-un raport special întocmit pentru Biroul de statistică Penală al SUA,, comparaţi cu infractorii “ obişnuiţi” infractorii incluşi de categoria “ gulerelor albe,” au o probabilitate mai mare:
a) ca procurorul să respingă orice acţiune penală declanşată împotriva lor (între 25-40 %)
b) să evite plata cauţiunii (între 13-37%)
c) să fie eliberaţi condiţionat,în loc de a fi privat de libertate (între 40-54%),
d) să primească, în condiţiile unei sancţiuni constînd în privarea de liberatea, numai o pedeapsă minimă ( între 29-50 luni)”.[4]
- supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţări;
- prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal,în exercitarea funcţiei publice;
-asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi a instituţiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare;
-imparţialitatea şi independenţa, principiu conform căruia funcţionarilor publici sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură în exercitare funcţiei publice;
- integritatea morală, principiu conform căruia funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin, ori să abuzeze în vreun fel de această funcţie;
- libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia funcţionarii publici pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile cu respetarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
- cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitatea funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarilor publici trebuie să fie de bună-credinţă;
- deschiderea şi transparenta, principiu conform căruia activităţiile desfăşuratede funcţionarii publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.”[6] Experienţa dovedeşte că, dacă fenomenul corupţiei nu este controlat, el se va intensifica.Odată ce s-a instaurat un sistem eficient de luare şi dare a mitei, oficialii corupţi au un motiv întemeiat pentru a solicita sume şi mai mari, creând o cultură a mitei, ce are drept consecinţă ineficienţa organizaţiei. Când Singapore a obţinut autonomia corupţia era larg răspândită în toate sectoarele serviciului public, noii lideri politici s-au grăbit să se ofere ca modele pentru oficialii publici: nu au făcut călătorii inutile pe banii publici, nu au comis nici un altfel de abuz şi au adoptat o politică a toleranţei zero faţă de corupţi. Prin exemplul personal, ei au creat un climat de onestitate şi integritate. Funcţionarii publici erau mult mai prost plătiţi decât angajaţii din sectorul privat. În septembrie 1952 guvernul a decis să înlocuiască Biroul Anticorupţie (mulţi angajaţi ai acestui birou erau deseori implicaţi în acte de corupţie) cu Biroul de Investigare a Practicilor Corupte.
Măsuri administrative:
1) Înlocuirea ofiţerilor de poliţie detaşaţi cu anchetatori civili permanenţi;
2) Înlăturarea ocaziilor de a apela la practici corupte în cadrul procedurilorde lucru guvernamentale.
Constituţia din Singapore oferă la rândul său pârghii pentru asigurarea integrităţii în cadrul serviciului public. Preşedintele Republicii Singapore, care numeşte directorul CPIB la recomandarea Cabinetului sau unui ministru care acţionează în numele acestuia poate să revoce numirea directorului. La rândul său directorul poate să solicite cu consimţămintul preşedintelui să solicite investigaţii pe marginea unor informaţii, acuzaţii sau reclamaţii legate de o anumită persoană chiar dacă prim-ministrul refuză să-şi dea acordul. Orice persoană care săvârşeşte acte de corupţie poate fi amendată cu până la 100 000 de dolari, poate primi până la 5 ani închisoare sau ambele. Persoana vătămată de corupţie trebuie să returneze suma pe care a acceptat-o drept mită. Biroul a câştigat încrederea şi sprijinul publicului în lupta împotriva corupţiei:
- Climatul cultural din Singapore care se opune serios corupţiei
Funcţionarii publici sunt bine plătiţi, ceea ce diminuează considerabil disponibilitatea acestora de a se angaja în practice corupte. Integrarea României în Uniunea Europeană aduce în prim plan accelerarea reformei în administraţie publică şi implicit reforma funcţiei publice, depolitizarea structurilor administraţiei publice şi alinierea acesteia la standardele şi cerinţele Uniunuii Europene. Din moment ce Europa unită şi extinsă îşi propune să asigure un grad maximal de securitate, bunăstare şi confort cetăţenilor . Cetăţenii trebuie să fie convinşi că riscurile şi ameninţările cu care se pot confrunta sunt deja catalogate, analizate, că există solidaritate la vârf a decidenţilor. Art. 29 al Tratatului privind înfiinţarea Uniunea Europeană menţionează prevenirea corupţiei, organizată sau nu, precum şi lupta împotriva acestui fenomen printre obiectivele care permit crearea şi păstrarea unui spaţiu european de libertate, securitate şi justiţie, datorită unei mai strânse cooperări judiciare, poliţieneşti şi vamale şi datorită apropierii de reglementările dreptului penal. La Reuniunea Consiliului European de la Tampere din 1999, şefii de stat şi de guvern au adoptat această recomandare, menţionând corupţia, în contextul infracţionalităţii financiare, ca unul dintre sectoarele cu o importanţă deosebită pentru care trebuie căutate definiţii, incriminări şi sancţiuni comune. ,, Negocierea dosarului de aderare a României la UE s-a încheiat cu adoptarea a două clauze de salvgardare, una dintre ele vizând domeniul justiţiei afacerilor interne. Această clauză specifică de siguranţa poate fi activată cu votul majorităţii calificate a consiliului UE, de neîndeplinirea oricărei din următoareşe şapte cerinţe şi ar fi putut întârzia cu un an aderarea României la UE.
Cele 7 puncte care se poate activa clauza de salvgardare din domeniul Justiţiei şi Afaceri Interne:
- Implementarea Planului de Acţiune Shengen;
- Asigurarea unui nivel ridicat al contorlului şi al supravegherii la viitoarele frontiere externe ale UE şi redactarea unui plan multi-anual de investiţii;
- Elaborarea şi implementarea unui Plan de acţiune şi a unei Strategii integrate şi actualizate pentru reforma sistemului judiciar;
- Accelerarea luptei împotriva corupţiei şi în special împotriva corupţiei la nivel înalt;
- Realizarea unui audit independent asupra rezultatelor şi impactului generate de actuala Strategie Naţională Anticorupţie
- Asigurarea unui cadru legislativ clar privind sarcinile. şi cooperarea dintre poliţie şi jandarmerie, precum şi elaborarea şi implementarea unui plan clar de recrutare care să permită progrese semnificative în completarea deficitului de personal la aceste structuri;
- Elaborarea şi implementarea unei strategii multi-anulae coerente împotriva criminalităţii.”[7]
În Raportul din noiembrie 1998 Comisia Europeană menţiona că nu s-a făcut progrese reale în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate, controlul frontierelor ,,, în ciuda faptului că acestea se numărau printre priorităţile pe termen scurt ale parteneriatului de aderare”. În anul 1999, România a făcut demersuri pe lângă Secretariatul General al OECD pentru dobândirea statului de membru cu drepturi depline în Grupul de Lucru privind combaterea corupţiei în tranzacţiile comerciale internaţionale. Deficienţele cele mai mari semnalate de comisarii UE vizează lupta împotriva corupţiei din instituţiile statului şi combaterea criminalităţii organizate Planul de acţiune al Consiuliului de la Viena, din 1998 a definit corupţia ca fiind unul dintre comportamentele infracţionale, care ţin de criminalitatea organizată şi care necesită o acţiune prioritară. Prin aceasta criminalitatea organizată constituie o ameninţare majoră pentru toate elementele de bază a democraţiei, ea putând crea chiar o clasă politică alternativă, punând în pericol pacea socială şi dezvoltarea efectivă a ţării în care se manifestă. ,,Criminalitatea organizată produce un puternic impact politic, îndeosebi prin controlul exercitat de unele organizaţii mafiotice asupra unor politicieni, dar şi prin ameninţarea sau îngrădirea libertăţii de expresie obţinută de aceste organizaţii prin controlul instituit asupra a tot mai multe mijloace de comunicare în masă, care sunt transormate în instrumente deosebit de eficace în apărarea intereselor de grup, în atacuri asupra celor incomozi.”[8]Eforturile depuse pentru combarea şi prevenire corupţiei nu vor putea reuşi decât cu condiţia că toate componentele societăţii să accepte caracterul lor indispensabil. Semnalul cel mai important trebuie să vină de la conducători şi de la cei abilitaţi. Persoanele compromise nu trebuie numite în funcţi importante, funcţionarii care îşi asumă această responsabilitate importantă trebuie să fie ireproşabilă. Personalul trebuie să aibă integritatea neştirbită, fără a mai pune la îndoială angajamentul de a lupta împotriva practicilor corupte. Criteriile de selecţie sunt foarte stricte şi sunt recrutate personae cu calificări excelente. Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele:
- punerea în executarea a legilor şi a celorlalte acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice precum asigurarea avizării acestora
- elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, programelor, studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
-consilierea, controlul şi auditul public intern;
- gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
- colectarea creanţelor bugetare;
- reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
- relizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.”[9]Corupera şi atragerea în activităţi criminale a unor persoane cu răspundere, a unor funcţionari de stat, inclusiv din organele,în scpul asigurării securităţii membrilor comunităţii criminale, monopolizării şi extinderii sferei de acţiuni. Corupţia are două aspect esenţiale ale naturii umane: necessitate şi lăcomia. Deseori aceşti funcţionari recurg la infracţiuni de serviciu cum ar fi traficul de influenţă şi abuzul în serviciu . ,,Traficul de influenţă ce constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau de late foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţăasupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie indeplinirea unui act ce intră în îndatoriile sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.”[10]Abuzul în serviciu este infracţiunea ce constă în îndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuasă a acestuia de către funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. O activitate eficientă de anchetare şi sancţionare încurajează comunitatea să raporteze actele de corupţie. Lupta nu poate fi câştigată doar prin simpla pedepsire a corupţilor şi printr-o îmbunătăţire a mecanismului birocratic, sunt necesare schimări fundamentale la nivelul atitudinii publicului. Atitudinea faţă de corupţie poate genera efecte de durată în lupta cu acest flagel. ,,Efectele corupţiei constau în încetinirea dezvoltării economice, inerţia şi ineficacitatea aparatului administrativ, cît şi instaurarea unui regim fiscal tot mai împovorător pentru populaţie; măsurile administartive sunt adoptate fără respectarea unor norme legale, contractele şi ofertele publice susnt câştigate de persoanele sau societăţile care au dat mita cea mai substanţială, fapt ce se reflectă şi în executarea unor lucrări de praostă calitate, în termene depăşite şi condiţii necorespunzătoare ori calitatea serviciilor este sub orice critică. “[11]Cetăţenii devin o forţă în lupta împotriva corupţiei, implicându-se prin acţiuni susţinute pentru a ridica standardele morale ale societăţii şi a îmbunătăţi sistemele de administrare a afacerilor în scopul prevenirii corupţiei. Omul judecă de multe ori prin prisma interesului individual. Acest interes imediat, individual, personal al individului, se ciocneşte cu interesul general, cu voinţa generală exprimată în legi şi alte acte normative. Factorul social priveşte structura pe clase şi categorii sociale a populaţiei, nivelul de educaţie şi cultură al membrilor societăţii formele de mobilitate socială, gradul de bunăstare sau de sărăcie, ca şi mecanismele de funcţionare a instituţiilor societăţii. Trebuie să avem în vedere că doar organele de forţă şi ale serviciilor speciale nu sunt suficiente pentru menţinerea sub control a crimei organizate, a corupţiei este necesară contribuţia unei opinii publice cît mai largi. Societatea sofisticată şi foarte bine educate care este dispusă să raporteze comportamentele corupte fără teama de repercusiuni, corupţia prosperă acolo unde publicul nu este conştient de drepturile sale.
[1] Samuel P. Huntington, Political Order in Changing Societies, New Haven and London, Yale University Press, 1968, p. 59.
[2]Rusu marcel Ioan, Funcţionarul public şi corupţia, Sibiu, Ed. Universităţii Luvian Blaga din SIbiu, 2008, pag 33.
[3]Mihail Udroiu, Drept penal: partea specială; Noul Cod Penal, Bucureşti Ed. C.H. Beck 2014, pag 341
[4] Carlson Kennethh, Chaiken Jan, White Collar Crime.Special Report of the Bureau of Justice Statitic, Washington, DC., U.S. Department of Justice, September, 1987
[5]Weber Max, Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Ed. Humanitas, 1993, pag 7
[6] Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie, Drept administrativ: curs universitar, Bucureşti Ed. Pro Universitaria, 2010, pag 247.
[8] Ion Pitulescu, Al treilea război mondial. Crima Organizată. Editura National. 1996 pag19.
[9]Rusu Marcel Ioan op.cit., 58-59
[10]Mihail Udroiu, op.cit., 2014 pag 355
0 comments:
Post a Comment