Primăvara de la Praga şi România

„Primăvara de la Praga” - denumirea populară a scurtei perioade de liberalizare din Cehoslovacia din 1967-1969. A început  cu refuzul  armatei de a susţine cererea lui Novotny de a suprima demonstraţiile populare. În 1966 nemulţumirile referitoare la exploatoarea economică a ţării de către URSS au început să fie exprimate deschis iar Slovacia mai puţin dezvoltată a protestat faţă de guvernarea supercentralizată. Intelectualii l-au atacat pe Novotny în iunie 1967 şi patru luni mai tîrziu studenţii au organizat demonstraţii împotriva regimului.  În ianuarie 1968, Dubcek l-a înlocuit pe Novotny în funcţia de lider de partid deşi nu jucase un rol deosebit în criticile aduse acestuia a încercat să reducă natura autoritară a regimului comunist şi în timpul Primăverii de la Praga el şi un număr de colegi reformişti au pus în mişcare un program de liberalizări economice şi politice, asigurând în acelaşi timp URSS-ul alarmat că ţara va rămâne un aliat loial. Venira lui Dubcek în fruntea PC Cehoslovac  n-a contravenit preferinţelor sovietice. Dimpotrivă, kaghebişti ce monitorizau zona îl numea „Saşa al nostru” scrie fostul ofiţer KGB Oleg Gordievski. Tatăl lui Dubcek, dulgher, emigrase din Slovacia în America. De acolo se exilează la finele anilor ’20 în URSS. În 1938 Stalin a cerut imigranţilor fie să opteze pentru cetăţenia sovietică fie să revină în ţările de origine, familia

Dubcek s-a repatriat din Kîrgîstan în Slovacia. După al II –lea război mondial, Dubcek a absolvit şcoala diplomatică de la Moscova.  Dovezi clare de simpatie  îi oferise şi Brejnev în vizita întreprinsă la Praga în decembrie 1967. În chiar discursul său de preluare a funcţiei, Dubcek dă asigurări că nu v-a abandona nici calea socialismului nici Tratatul de la Varşovia.  Noul guvern a prezentat un program de reformă în aprilie şi a propus amendamente constituţionale – ,,socialism cu faţă umană” - să redea libertăţile individuale precum şi să instituie sistemul  multipartidist.  Pravda a publicat la 19 iulie 1968 un aşa zis „ plan al CIA”  de sabotare  a regimului din Cehoslovacia urmat de acţiuni contrarevoluţionare în Germania de Est, CIA nu numai că nu se amestecase în reformele Primăverii de la Praga ci fusese luată prin surprindere de evenimente. Alaramată de  succesiunea rapidă a evenimentelor, URSS a trimis forţe ale Pactului de la Varşovia să ocupe  Cehoslovacia. URSS nu a fost mulţumit de asigurările lui Dubcek că Cehoslovacia va rămâne un aliat loial şi pe 20 august 1968 trupe sovietice susţinute de contingente din state ale Pactului de la Varşovia (cu excepţia României) au invadat ţara ca să pună capăt Primăverii de la Praga.  În 21 august 1968 Ceauşescu Nicolae refuză de a se alătura Tratatului de la Varşovia care au invadat  Cehoslovacia, Ceauşescu a zguduit lumea politică internaţională şi a declanşat un val de admiraţie faţă de România. România era expusă  în mod

iminent unui pericol asemănător şi pe baza informaţiilor Ceauşescu  a fost în măsură să aprecieze lucid şi exact situaţia, a încercat să-i ajute pe  Dubcek şi pe Tito.   Conform informaţiilor planul sovieticilor era  invadarea Cehoslovaciei şi peste 2 săptămâni era programată invadarea României şi peste încă 2  săptămâni era invadarea în Iugoslavia. Reacţia lui Dubcek a spus că dacă vin ruşii îi primim cu flori pe când Ceauşescu a zis că dacă vin ruşii îi primim cu gloanţe, pe când Tito îşi dăduse acordul că la nevoie să ne retragem în Iugoslavia şi să facem front comun, dacă ataca şi Iugoslavia.  În România „ destalinizarea” nu s-a produs după semnalul Moscovei . Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965)  avusese atât un parcurs biografic, cât şi strategii diferite. După retragerea trupelor sovietice din România în 1958 refuzase  manevre militare ale Tratatului de la Varşovia pe teritoriul naţional.  Dej şi-a declarat independenţa faţă de Moscova în 1964. Succesorul său, Nicolae Ceauşescu (1965-1989) i-a continuat strategia afirmându-se cu o politică externă proprie. La 6 martie 1968 la Sofia a avut loc întâlnirea ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia. Ceauşescu creşte pretenţiile de „egal” propune ca postul de comandament şef al Tratatului de la Varşovia care era ocupat întotdeauna de sovietici să fie preluat

prin rotaţie de ţările membre. La această întîlnire  s-a adoptat un document fără semnătura românilor. România rămăsese singură în cadrul Tratatului de la Varşovia şi al CAER şi  era în pericolul de a fi desfiinţată ca stat. Ar fi intervenit pe teritoriul României şi armata ungară, cum au intervenit şi  în Cehoslovacia iar armata ungară avea ca obiectiv Transilvania, bulgarii interveneau în Dobrogea ruşii îşi întindeau dominaţia până la Milcov.  Guvernul englez era bine informat asupra intenţiei ruşilor de a invada şi România, situaţie la care britanicii erau hotărâţi să răspundă declarând război Uniunii Sovietice. De Gaulle a atenţionat Moscova, Washington-ul  şi Beijingul deasemenea au atenţionat Moscova. În Pravda  din 25 septembrie 1968 a fost publicat preambulul la ce avea să devină cunoscut drept „ Doctrina Brejnev” afirmaţiile că statele socialiste trebuie să intervină în afacerile interne ale oricărui dintre ele care le expune pe celelalte la pericolul activităţii antisocialiste.

URSS şi-a justificat invadarea Cehoslovaciei prin doctrina Brejnev  pretinzând că fusese necesar să se anticipeze o posibilă contrarevoluţie dirijată din interiorul Republicii Federale Germane.  Afirmarea Doctrinei Brejnev n-a ajutat  cu nimic reducerea temerilor Europei Occidentale privind comiterea altor abuzuri de sovietici. Tentativele URSS de a linişti aceste temeri şi  de a convoca o conferinţă europeană asupra securităţii au fost ruinate de evenimentele produse în 1968. Programul de reforme în Cehoslovacia a fost abandonat, iar Dubcek a fost îndepărtat din funcţie în aprilie 1969, după care un nou guvern a reinstalat  sistemul comunist.