Republica Democratică Moldovenească de la Independență la Unirea cu România

Republica Democratică Moldovenească a fost înfiinţată la 2 decembrie 1917 pe teritoriul Basarabiei, prin proclamaţia Sfatului Ţării. Proclamarea Republicii Democratice Moldovenești s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917. În vechiul Imperiu Rus, Basarabia constituia  punctul cel mai îndepărtat față de centru. În momentul revoluției, remniscențele istorice ale acestei regiuni au adus la reînnoirea vechilor sale legături cu Moldova și i-au readus  în memorie autonomia politică de care s-a bucurat ăn prima perioadă a anexării sale la Rusia. Iniţial Republica Democratică Moldovenească  a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale, dar la 24 ianuarie 1918 şi-a proclamat independenţa. În condiţiile anarhiei existentă datorită revoluţiei ruse, conducătorii Republicii Democratice Moldovenești (Ion Inculeţ, Nicolae Codreanu, Ion Pelivan, Nicolae Sacară) au cerut sprijin pentru restabilirea ordinii de la generalul rus Scerbacev, comandantul armatei ruse de pe frontul românesc. Cum acesta nu avea ostaşi disponibili, armata rusă fiind şi ea în stare de anarhie la acea vreme, a înaintat cererea respectivă aliaţilor români. Ca urmare a acestei cereri, în ianuarie 1918 armata română a intrat în Basarabia.

Pînă la urmă bolşevicii au fost nevoiţi să părăsească Basarabia. La 13 ianuarie 1918 armata română a intrat în Chişinău. Evenimentul care a marcat hotărîtor evoluţia politică a spaţiului dintre Prut şi Nistru în primele luni ale anului 1918 a fost proclamarea independenţei Ucrainei. Ca urmare a acestui fapt, la 22 ianuarie 1918 Sfatul Ţării s-a văzut nevoit să voteze independenţa Republicii Democratice Moldovenești în unanimitate, publicată - în mod simbolic - la 24 ianuarie 1918.
Mișcarea națională din Basarabia a trecut  prin următoarele faze:
1)     La 25 Octombrie 1917 congresul ostașilor moldoveni, compus din 989 delegați (ofițeri și soldați), proclamă autonomia teritorială politică a Basarabiei, motivând acest act  prin considerațiunile de cultură națională propie, trecutul istoric al Basarabiei și principiul libertății poporelor de adispune de soarta lor. La 21 noiembrie 1917 se întrunește parlamentul revoluționar al basarabiei sub denumirea de ,,Sfatul Țării,,
2)      La  2 decembrie 1917 Sfatul Țării proclamă Basarabia  republică Moldovenească democratică, legată cu Rusia ca stat federativ și alege un organ executiv, Consiliul Directorilor Generali. În urma  dezordinelor și anarhiei, ce începea să se răsândească pe pământul provinciei, precum și a cererii de ajutor militar, adresate guvernului român  de către directori, în Basarabia intră la 13 ianuarie 1918 armata română. Ea nu are ca scop, decât restabilirea ordinei sociale și asigurarea aprovizionării armatelor române. Basarabia forma atunci dosul armatelor române și ruse ce luau parte la războiul mondial.

3)      La 24 ianuarie 1918 Sfatul Țării  proclamă Basarabia republică independentă. Legătura cu Rusia era ruptă de mult grație faptului obiectiv că între rusia și Basarabia se afla Ucraina independentă. În afara de aceasta a făcut progres și conștiința națională. Populația a început să înțeleagă că trecutul Basarabiei îi indică alt loc, decât în compunerea rusiei, fie unitară, fie federală.

4)      La 27 martie 1918, se realizează unirea Basarabiei cu România. Sfatul Țării  pune unele condițiuni cu privire la regimul politic, social și administrativ, ce trebuie să fie păstrat în această provincie după unire.
Proclamarea independenţei Basarabiei trebuie privită ca o concluzie logică a faptului că Ucraina a tăiat din punct de vedere geografic orice punţi de legătură ale Basarabiei cu Rusia, Abia de acum încolo, după proclamarea independenţei, mişcarea naţională basarabeană intră în faza sa ,,unionistă”: problema unirii  cu România  se va pune în mod hotărît în paginile ,,Cuvîntului Moldovenesc”, iar revista ,,Ardealul”, editată de către ardeleanul Onisifor Ghibu, se va denumi ,,România Nouă”. O serie de deputaţi ai Blocului Moldovenesc şi ai Fraţiunii Ţărăneşti, între care s-au evidenţiat Ion Pelivan, Pan Halipa, Ion Inculet, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, ş.a., a început o intensă activitate de negociere a viitoarei uniri politice cu România  la Iaşi şi la Bucureşti şi, totodată, o muncă de convingere a restului deputaţilor Sfatului Ţării, astfel încît unirea să nu pară a fi o simplă anexare din partea România , care avea trupe militare în Basarabia, ci o unire liber consimţită  de populaţie prin votul reprezentanţilor ei din Sfatul Ţării.
La 22 februarie 1918 au început intense tratative germano-române asupra unirii Basarabiei cu România , la care au fost invitaţi I. Inculet şi D. Ciugureanu, iar vizitele celorlalţi fruntaşi basarabeni la Iaşi s-au înmulţit la începutul anului 1918. Subiectul lor, şi anume, aspectele viitoarei uniri au fost amplu dezbătute cu oficialii români şi cu reprezentanţii Antantei. În fine, ultima piedică în calea înfăptuirii unirii, legată de venirea guvernului Alexandru Marghiloman în fruntea ţării, a dispărut după ce reprezentanţii diplomatici ai Antantei au dat asigurări liderilor basarabeni că aprobă Unirea chiar şi cu un guvern conservator la putere în România .

La 27 martie 1918, în prezenţa  reprezentanţilor cabinetului român, a înceaput sedinţa istorică a Sfatului Ţării prezidată de Ion Inculeţ. Declaraţia Blocului Mold, constituind Rezoluţia de unire a Basarabiei cu România  a fost votată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, în absenţa a 13 deputaţi. Unirea, a constituit un act istoric, o necesitate a momentului, şi a fost realizată de către reprezentanţii boerimii naţionale, de către Partidul Naţional Moldovenesc, de către toate elitele Basarabiei şi de către clasa politică din România ; toate au folosit în acest scop revoluţia rusă drept pretext, iar Sfatul Ţării drept instrument de realizare. Iar tratatul de la Paris (1920) va confirma unirea Basarabiei cu România .